O, unde-i Preaiubitul... ? Să-L caut și să-L găsesc...
Și unde-Și paște mieii Acel ce Îl iubesc... ?
De ce să mai tot umblu rătăcitoare-n lunci... ?
O, unde-i Preaiubitul ce m-a răpit atunci... ?
Așa frumos și dulce... Ca mărul între brazi...
Și gustul Său feeric nu l-am uitat nici azi...
Ce bun îmi este Dânsul... - El, Pâinea mea din Cer,
Ce duhul mi-l hrănise, în veac să nu mai pier...
Eu Îi aud și Glasul... Și, iată-L, vine El!
Ca puiul de cerboaică, Se-aruncă pân' la cer...
Pân' la răcoarea zilei, întoarcă-Se la min'!
Străbată-n goană munții... și Una noi să fim!
Căci Preaiubitul este al meu și eu a Lui
Și nu mai sunt în lume, nicicând, a nimănui... !
Dar iată că în noapte un zbucium m-a trezit -
Pe El Îl cautasem... Dar nu mi L-am găsit... !
Și m-am sculat în grabă, cetatea s-o străbat...
Și-n ulițe... și-n piețe cu dor L-am căutat...
Așa ca o... bolnavă de dor de Preaiubit,
L-am căutat în noapte... Dar nu L-am mai găsit... !
Când paznicii cetății m-au întâlnit pe min',
I-am întrebat... cu groaza nespusului suspin:
"Nu mi-ați văzut voi poate pe-al inimii Iubit... ?
Că L-am căutat în noapte... Dar nu L-am mai găsit... "
Cutremurată-n lacrimi, abia treceam de ei...
Căci grea mi-era durerea... Și pașii mi-erau grei...
Da-n plânsul Căutării pe-"Acela" L-am aflat,
L-am apucat în grabă și nu L-am mai lăsat... !
Frumoasă ești, iubito... Cât de frumoasă ești...
Cu ochi de porumbiță, curat cum mă privești...
Și crin e al tău suflet în spinii ăstei lumi,
Când varsă din Mireasma Neprihănitei Culmi...
Ridică-te și vino... Căci iarna a trecut...
Și plânsul Căutării... Și tot ce a durut... !
Se-arată bucuria și florile pe câmp
Și în bătăi de inimi al turturicii cânt... !
Preascumpă porumbiță, 'n-al stâncilor străfund,
Arată-Mi astăzi fața... Și glasul să-ți aud...
Căci glasul tău e dulce... Și fața ta e vis...
Și ființa ta e raza din Cerul neatins... !
Cuvântul tău e miere, 'n-al orișicui amar...
Dar sufletul ți-e taină, pecetluit altar...
Grădina mea închisă și plină de parfum,
În care tu croit-ai doar pentru Mine drum... !
Deschide-mi, soro, scumpo, neprihănita Mea,
Preafericit să intru acum pe poarta ta...
Căci tu ești numai una, ca Soarele curat,
Frumoasă cum e Luna pe ceru-nfiorat...
Cumplită ești, iubito... Ca niște oști de-atac,
Ce-și fâlfâie în vânturi al biruinței steag... -
Aș-ai intrat în Mine și-așa M-ai cucerit,
Când tu, înlăcrimată, spre Mine-ai stăruit... !
Frumoasă ești, iubito... Cât de frumoasă ești...
Că-n tine ard nestinse splendorile cerești...
Și crin e al tău suflet, dar astăzi nu sunt spini...
Căci astăzi suntem Una... Și tu nu mai suspini... !
Păstrează-mă pecete pe inimă de-acum,
Pe braț... Și, Preaiubite, nu mă lăsa nicicum... !
Căci Dragostea e tare ca Moartea cea de-abis
Și jarul ei e Focul din Dumnezeu, nestins... !
Amin.
30 iulie 2024. Prima sfrofă a unei dragi sufletului meu poezii sună așa: "Unde-i Domnul meu, o unde-i? Inima mea-L cată,/ După El cu dor așteaptă viața mea-nsetată.../
Arde, cheamă și așteaptă viața mea-nsetată..." Atât de mult m-a marcat frumusețea acestor versuri, încât mi-a fost dificil întreaga zi să îmi iau gândul de la ele și mai ales de la mesajul transmis. Și Dumnezeu mi-a pus în minte legătura dintre aceste versuri și Cântarea Cântărilor...astfel încât am fost sigură că această carte biblică a fost sursa de inspirație. Citind din nou cartea, am fost surprinsă să observ că una dintre temele/ motivele poeziei reprezintă Căutarea. Chiar primul tablou al cărții prezintă dorința fetei "păzitoare la vii" (1:6) de a-l întâlni pe preaiubitul ei și pornirea sa în căutarea lui, plină de zbuciumul acestei Iubiri și întrebând mereu: "Unde?" "Spune-mi tu, pe care te iubește inima mea, unde îți paști oile? Unde te odihnești la amiază? De ce să umblu ca o rătăcită pe la turmele tovarășilor tăi?" (1:7) Tânăra stăruiește în această Căutare, întrebând apoi pe paznicii cetății: "N-ați văzut pe iubitul inimii mele?" (3:3) sau insistând către "fiicele Ierusalimului": "Vă rog fierbinte, fiice ale Ierusalimului, dacă găsiți pe iubitul meu, ce-i veți spune?... Că sunt bolnavă de dragoste!" (5:8) Totul devine un fel de "joc", în care "preaiubitul" inițial se lasă găsit (3:4), însă apoi, în iminența unei glorioase și scumpe întâlniri, el "se face nevăzut" și chiar tăcut la orice strigăt al iubitei sale: "Am deschis iubitului meu; dar iubitul meu plecase, se făcuse nevăzut. Înnebuneam, când îmi vorbea. L-am căutat, dar nu l-am găsit; l-am strigat, dar nu mi-a răspuns." (5:6) Prin harul Domnului Isus, am scris poezia "O, unde-i Preaiubitul...?" având în minte Agonia și Exatazul Căutării din Cântarea Cântărilor...și, mai specific, Lupta Căutării Mirelui Ceresc, Hristos, de către Mireasa Lui (transpusă în imaginea unui om sincer, însetat după Dumnezeu, după cunoșterea Lui intimă prin contopirea cu El)...