O, unde-i Preaiubitul... ? Să-L caut și să-L găsesc...
Și unde-Și paște mieii Acel ce Îl iubesc... ?
De ce să mai tot umblu rătăcitoare-n lunci... ?
O, unde-i Preaiubitul ce m-a răpit atunci... ?

Așa frumos și dulce... Ca mărul între brazi...
Și gustul Său feeric nu l-am uitat nici azi...
Ce bun îmi este Dânsul... - El, Pâinea mea din Cer,
Ce duhul mi-l hrănise, în veac să nu mai pier...

Eu Îi aud și Glasul... Și, iată-L, vine El!
Ca puiul de cerboaică, Se-aruncă pân' la cer...
Pân' la răcoarea zilei, întoarcă-Se la min'!
Străbată-n goană munții... și Una noi să fim!

Căci Preaiubitul este al meu și eu a Lui
Și nu mai sunt în lume, nicicând, a nimănui... !
Dar iată că în noapte un zbucium m-a trezit -
Pe El Îl cautasem... Dar nu mi L-am găsit... !

Și m-am sculat în grabă, cetatea s-o străbat...
Și-n ulițe... și-n piețe cu dor L-am căutat...
Așa ca o... bolnavă de dor de Preaiubit,
L-am căutat în noapte... Dar nu L-am mai găsit... !

Când paznicii cetății m-au întâlnit pe min',
I-am întrebat... cu groaza nespusului suspin:
"Nu mi-ați văzut voi poate pe-al inimii Iubit... ?
Că L-am căutat în noapte... Dar nu L-am mai găsit... "

Cutremurată-n lacrimi, abia treceam de ei...
Căci grea mi-era durerea... Și pașii mi-erau grei...
Da-n plânsul Căutării pe-"Acela" L-am aflat,
L-am apucat în grabă și nu L-am mai lăsat... !


Frumoasă ești, iubito... Cât de frumoasă ești...
Cu ochi de porumbiță, curat cum mă privești...
Și crin e al tău suflet în spinii ăstei lumi,
Când varsă din Mireasma Neprihănitei Culmi...

Ridică-te și vino... Căci iarna a trecut...
Și plânsul Căutării... Și tot ce a durut... !
Se-arată bucuria și florile pe câmp
Și în bătăi de inimi al turturicii cânt... !

Preascumpă porumbiță, 'n-al stâncilor străfund,
Arată-Mi astăzi fața... Și glasul să-ți aud...
Căci glasul tău e dulce... Și fața ta e vis...
Și ființa ta e raza din Cerul neatins... !

Cuvântul tău e miere, 'n-al orișicui amar...
Dar sufletul ți-e taină, pecetluit altar...
Grădina mea închisă și plină de parfum,
În care tu croit-ai doar pentru Mine drum... !

Deschide-mi, soro, scumpo, neprihănita Mea,
Preafericit să intru acum pe poarta ta...
Căci tu ești numai una, ca Soarele curat,
Frumoasă cum e Luna pe ceru-nfiorat...

Cumplită ești, iubito... Ca niște oști de-atac,
Ce-și fâlfâie în vânturi al biruinței steag... -
Aș-ai intrat în Mine și-așa M-ai cucerit,
Când tu, înlăcrimată, spre Mine-ai stăruit... !

Frumoasă ești, iubito... Cât de frumoasă ești...
Că-n tine ard nestinse splendorile cerești...
Și crin e al tău suflet, dar astăzi nu sunt spini...
Căci astăzi suntem Una... Și tu nu mai suspini... !


Păstrează-mă pecete pe inimă de-acum,
Pe braț... Și, Preaiubite, nu mă lăsa nicicum... !
Căci Dragostea e tare ca Moartea cea de-abis
Și jarul ei e Focul din Dumnezeu, nestins... !

Amin.